INTERVIU Art&Craft: „In spatele realizarii unui produs se ascund multa munca, iscusinta, rabdare si talent.”

Pentru ca Art&Craft este un brand romanesc aproape sufletului meu si voi deja probabil ati observat acest lucru, m-am gandit  sa va prezint pe scurt povestea din spatele lui si a produselor care fac cunoscuta Romania in toata lumea. Daca nu ati auzit pana acum de Art&Craft, atat va spun: valori traditionale imbinate cu arta contemporana, autenticitate, suveniruri deosebite, dulciuri ca la mama acasa si cadouri inedite cu amprenta romaneasca.  Insa mai multe veti afla in randurile de mai jos, de la Alexandra Ungureanu, specialist Comunicare & PR, Art&Craft.

Bun venit pe blogul meu, Alexandra! Multumesc tare mult ca ai acceptat invitatia acestui interviu . Pentru inceput, mi-as dori ca cititorii mei sa afle cateva lucruri despre cum a inceput toata povestea celui mai mare brand de suveniruri si produse traditionale romanesti. De cat timp va desfasurati activitatea si cum aratau inceputurile acestei calatorii frumoase numite Art&Craft

Povestea Art&Craft a luat nastere in 2003, cand am inceput cu un mic magazin de suveniruri si produse traditionale romanesti in Aeroportul din Otopeni. Usor usor ne-am extins, conceptul nostru de magazin a prins foarte bine atat la publicul strain, cat si la publicul roman, iar astazi, pe langa magazinul din Otopeni, mai avem magazine si brand corner-uri in aeroporturile din Sibiu, Targu Mures, Cluj, Iasi, Timisoara, Craiova, Bacau, Suceava si Constanta. De aproape 3 ani am lansat si magazinul online www.artandcraft.ro, pentru cei care iubesc produsele noastre, dar nu au posibilitatea imediata de a ajunge in magazinele din aeroporturi.

Care sunt produsele pentru care turistii poposesc in magazinul vostru din Aeroportul Otopeni? Dar care sunt cele mai comandate din magazinul online?

Turistii sunt atrasi de produsele de arta populara precum: ceramica, ii, oua incondeiate, de dulciurile traditionale, dar si de toate produsele care au legatura cu celebra legenda a lui Dracula si Castelul Bran. Din magazinul online cele mai comandate sunt pachetele corporate, precum si dulciurile si produsele din colectiile proprii Art&Craft, acestea fiind cele care ne diferentiaza pe piata, intrucat se gasesc doar la noi si nicaieri altundeva: Vladut’s Story, Bloody Famous, Transylvania, Kisses from Transylvania, Via Delice, Once Upon a Time, Destination etc.

Pentru ca imi iubesc tara atat de mult, sunt curioasa cum reactioneaza strainii la suvenirurile traditionale. Care sunt cele mai apreciate?

Strainii sunt atrasi de suvenirurile traditionale (ii, oua incondeiate, ceramica, obiecte sculptate in lemn) si sunt interesati sa afle povestea din spatele produselor si chiar sa vada procesul de realizare a acestora. Din acest motiv, noi am demarat in anul 2016 o campanie de promovare si de sustinere a mesterilor populari din Romania, campanie in cadrul careia am mers in atelierele mesterilor si i-am filmat cum lucreaza produsele care se gasesc in magazinele noastre. Am descoperit ca in spatele realizarii unui produs se ascund multa munca, iscusinta, rabdare si talent si am vrut sa transmitem aceste lucruri si catre clientii nostri, pentru a le arata autenticitatea si valoarea produselor.

Puteti urmari si voi video-urile noastre pe canalul de youtube RomanianArt&Craft.

Stiu ca aveti in portofoliu mai multe colectii. Oamenii care ma urmaresc probabil au observat ca ador prunele in ciocolata de la Vladut’s Story si cutia de lemn cu dulciuri romanesti de la Via Delice. Cu toate acestea, sunt curioasa care sunt cele mai indragite produse de clienti din colectiile voastre proprii?

Prunele in ciocolata de la Vladut’s Story si nucile umplute Via Delice sunt in topul preferintelor clientilor nostri. Garantam ca sunt delicioase!

De-ndata ce am intrat in contact cu “lumea Art&Craft”, am realizat ca aici gasesc cele mai bune optiuni de cadouri. As vrea sa te intreb ce produse iti trec prin minte cand te gandesti la cadoul perfect pentru o persoana draga, fie ca este vorba despre iubit, sora, mama, copil etc.?

Toate produsele noastre pot reprezenta un cadou perfect pentru persoana draga. In ceea ce ma priveste si in functie de context, eu merg pe dulciurile din colectiile Art&Craft cu care niciodata nu dau gres sau pe produsele de arta populara, care reprezinta cu siguranta un cadou foarte valoros si apreciat.

Care este cel mai frumos proiect Art&Craft care-ti vine in minte?

Toate proiectele Art&Craft sunt frumoase, inedite si de suflet. Unul dintre marile proiecte Art&Craft este campania de promovare a Romaniei, campanie pe care o desfasuram de 3 ani. Pentru ca suntem ambasadori ai Romaniei, in anul 2016 am inceput campania video de promovare a tarii noastre. Am vizitat Bucuresti, Sibiu si Targu Mures, in 2017 am continuat campania si am ajuns in Cluj, Iasi, Timisoara, Alba Iulia, Sinaia si Sighisoara, iar in 2018 am descoperit alte locuri frumoase din Romania, precum Oradea, Maramures.  Obiectivul campaniei noastre este de a prezenta frumusetile Romaniei si de a atrage atat turistii strainii sa ne viziteze tara, cat si pe locuitorii tarii noastre care sunt reticenti in ceea ce priveste turismul in Romania. Pentru fiecare oras in parte am avut cate un blogger partener, care a jucat rolul unui ghid turistic si a prezentat toate obiectivele care merita vizitate in orasul respectiv. Toate video-urile realizate in cadrul campaniei de promovare a Romaniei se gasesc pe canalul de youtube RomanianArt&Craft si pe site-ul nostru la sectiunea Despre noi.

Va invitam sa stati cu ochii pe noi pentru ca vom avea in continuare multe surprize si proiecte foarte frumoase!             

Daca impreuna cu Alexandra, am reusit sa iti starnim curiozitatea legat de produsele Art&Craft, pline de creativitate si frumos, pe mai departe te invitam sa descoperi in amanunt toate colectiile de pe site.

Nu uita sa duci mai departe din magia plaiurilor romanesti!

Lasă un răspuns