Cum e să fii căsătorit? 10 gânduri după prima lună de căsătorie

Astăzi împlinim fix o lună de la nuntă. Wow! Ce repede trece timpul. Parcă ieri eram în fața ofițerului de stare civilă spunând un DA hotărât.

Dacă înainte de nuntă toată lumea ne întreba când ne căsătorim, acum toți ne întreabă cum este să fii căsătorit. Iată câteva realități după doar o lună de la căsătorie:

  1.  Încă ne este greu să ne prezentăm oamenilor ca soț și soție. Mai ales pentru că suntem foarte tineri și lumea e șocată când le spunem că suntem căsătoriți, nu iubit și iubită! Atunci când mergem la evenimente sau cunoaștem persoane noi și le spunem că suntem soț, soție, fac o față epică! Trăim într-o societate în care puțini tineri mai cred în căsătorie, iar oamenii au două reacții: „Pe bune?! Nu ești cam tânăr/ă să te legi la cap de pe acum?” sau „Wow! Ce tare! Mai puțini tineri ca voi!” Ne-am obișnuit deja cu ambele reacții și avem pregătite răspunsurile pentru orice situație. Ba chiar ni se pare o super provocare discuția pe această temă!
  2. Împărțirea responsabilităților. Deși ne stabilisem câteva „reguli” înainte de a ne căsători, după ce ne-am mutat împreună totul a devenit mult mai serios în priviința responsabilităților de familie. Astfel încât, am început să ne stabilim zilele de cumpărături, cum și când plătim facturile, ce ne-ar plăcea să gătim pentru cină etc.
  3. Ne gândim mult mai serios la viitor. Plus că pot interveni și copiii la mijloc și nu vrem să fim prinși nepregătiți. Ne dorim ca totul să fie bine și să putem face față situațiilor neprevăzute. Aici intră în discuție și o anumită siguranță financiară, de aceea am ales să avem un buget foarte bine stabilit care să permită și existența unui fond de urgență. Vă vom povesti mai multe despre acest subiect într-un articol viitor.
  4. Credit sau chirie? Ne gândim din ce în ce mai serios la un loc al nostru. Și aici intervine discuția atât de mult dezbătută: credit sau chirie? Casă lângă București sau apartament în oraș? Rămâne de văzut ce vom face. Încă suntem în faza de planificare.
  5. E nevoie de multă înțelegere. Foarte multă. Ah, și răbdare.
  6. E multă bătaie de cap cu amenajarea căminului conjugal. Noi ne-am cumpărat mașină de spălat, combină frigorifică, cuptor electric, ustensile de bucătărie, draperii și lista poate continua. De aceea vă sfătuim să vă înarmați cu răbdare și să căutați puțin mai mult decât de obicei. Am găsit oferte foarte bune în locuri sau pe site-uri de care nu auzisem până să fi fost căsătoriți.
  7. Apropiații deja au început să treacă la următoarea întrebare: Pe când primul copil?” Nu mai zic de părinții noștri care abia așteaptă momentul să țină în brațe un nepoțel/nepoțică. Însă, evităm răspunsul, pentru că știm că Dumnezeu va aduce la momentul potrivit al treilea membru în familia noastră.
  8.  Nu s-a schimbat nimic în relație, ci doar în modul de „conviețuire”. Ba chiar ne iubim din ce în ce mai mult și ne place să ne numim soțul meu și soția mea. După o lună de căsătorie, ne dorim să menținem la fel de aprinsă relația noastră și să o construim frumos împreună până vom avea nepoței. Ce s-a schimbat, pentru ca da, sunt lucruri și care se schimbă, e legat de conviețuirea noastră împreună, compromisurile pe care le facem în această priviință și faptul că suntem mult mai responsabili în toate aspectele.arina si rares cuplu
  9.  Gândim pentru doi. Lucrul ăsta se întâmpla încă de când eram într-o relație. Vorbeam nonstop la telefon și mereu ne ceream sfatul unul altuia. Acum că suntem soț și soție, chiar ne cerem părerea la orice, fie că e vorba și despre un lucru banal. Știm orice unul despre celălalt, însă nu ne sufocăm. Pur și simplu, asta ne oferă siguranță și încredere. Suntem cei mai buni prieteni și ne susținem în fiecare mic lucru.
  10. Deși suntem ocupați în timpul zilei, încercăm să avem o activitate de cuplu în fiecare seară. Tradiția noastră este să ne uităm la serial înainte de a ne culca. În alte seri, ieșim să ne plimbăm, mergem să mâncăm în locurile noastre preferate, facem shopping, mergem la evenimente, iar în weekend profităm unul de celălalt la maximum. Ba chiar ne-am propus ca weekend de weekend să facem ceva nou. Avem câteva activități în doi pe abia așteptăm să le încercăm! Multe persoane spun că în cazul lor lucrurile s-au schimbat după căsătorie, tocmai pentru că au renunțat din a mai face astfel de activități împreună. Ce așteptăm cel mai mult acum? Luna de miere din iulie!

După o lună de căsătorie, ne dăm seama că e atât de puțin timp… Că urmează ani și ani pe care-i vom petrece împreună. Mulți parcă ne descurajează, ne spun că lucrurile se vor schimba major, că nu va fi mereu așa. Suntem prea visători? Poate. Însă visători vrem să fim și la 80 de ani. Ne iubim prea mult ca să lăsăm toate părerile celor din jur să ne clatine! Ce știm în momentul ăsta? Să fii căsătorit nu e ceva ușor, însă este atât de frumos… Fiecare etapă din viață are frumusețea ei, iar noi, după o lună de căsătorie, gustăm din dulceața vieții împreună și așteptăm cu nerăbdare să vedem ce provocări ne va aduce viața.

Lasă un răspuns