10 destinații de iarnă din România văzute prin ochii #instagrammerilor

on

Iată că a trecut și perioada în care Instagram-ul a reușit să transmită un vibe de sărbătoare prin culoare, brazi împodobiți, ciocolată caldă cu marshmallows, șosete în motive de Crăciun, mandarine și alte elemente desprinse din poveștile de iarnă. Dar ce-ar fi un feed în acest anotimp dacă nu ar avea și fotografii marca #winterwonderland?

Cei drept, până în acest moment, am avut parte de mai puțină zăpadă, mai ales în București, lucru care a făcut instagrammerii să își planifice scurte escapade la munte sau în alte zone unde ar putea surprinde iarna în adevărata splendoare. Ghiciți care au fost primele destinații bifate? Bineînțeles stațiunile din Valea Prahovei și Brașov, însă și frumusețea Maramureșului sau a Munților Rarău a atras atenția creatorilor de conținut. Pentru că deja știți despre mine că sunt #instaaddict, m-am gândit că ar fi o idee bună să fac o selecție a fotografiilor cu destinații de iarnă din România, a unora dintre instagramerii care reușesc să se facă remarcați prin creativitate și talent. Recunosc că a fost atât de greu să aleg doar 10..

@icristinaphotography

Știți deja că Maramureșul a reușit să mă cucerească vara trecută, însă este parcă cu mult mai spectaculos iarna. Fotografia aceasta m-a făcut să îmi doresc din suflet să merg cu Mocănița pe timp de iarnă. E pe wishlist-ul meu!

25010671_349182412224630_1216636013003145216_n.jpg

@ioneliavlad

A fost odată ca niciodată.. Așa ar putea începe descrierea acestei fotografii. Ionelia reușește nu doar prin aceast tablou pitoresc să deseneze frumusețea iernii, ci prin întreg feed-ul ei care te aduce mai aproape de poezia naturii. Satul Peștera, din județul Brașov este un adevărat colț de rai, un loc în care ai putea admira zile întregi priveliștile de vis.

25022221_159699701467250_2291585869569589248_n

@laviniaaioana

Pe Lavinia o urmăresc de ceva timp și recunosc că sunt numeroase dăți prin care mă surprinde cu poveștile pe care le creează prin intermediul fotografiilor. Atmosfera feerică a unei nopți de iarnă în Poiana Brașov, brazii încărcați cu omăt, stelele sclipind, luna plină, fiecare element, reușește să te transpună într-o filă de basm.

25026027_166805507260898_3659800134671138816_n

@soarealexandra 

Ce m-a fascinat la această fotografie? Crestele brazilor care parcă-și doresc să fure din frumusețea spectaculoasă a cerului. Fumul care iese din horn și natura îmbrăcată-n alb, te face să simți dorul unei seri de iarnă petrecute la bunici, chiar dacă nu locuiesc în Predeal, pe Valea Prahovei.

25015363_516275438754120_2439660811333926912_n

@alisaanton

Este greu să aduci o viziune nouă unor obiective turistice extrem de fotografiate, însă Alisa a reușit să fotografieze Castelul Pelișor din Sinaia într-un mod unic, creativ care te face să îți dorești să explorezi și mai mult acest loc. Îmi place compoziția fotografiei și amprenta de basm a iernii care completează perfect întregul tablou.

25025079_1565653950170464_8319670231551180800_n.jpg

@alexandrudrg

Nu aveam cum să nu aleg și o destinație din Moldova sau Bucovina (ca să nu supărăm pe nimeni). Fotografiile făcute cu drona reușesc să îți ofere o viziune complexă și spectaculoasă asupra unui loc, însă surprinderea Munților Rarău în acest mod, chiar mi-a tăiat respirația. Merită să-l urmărești pe Alexandru Drăgan dacă vrei să te bucuri de fotografii duse la un alt nivel!

24332230_202684616967713_6112274285147979776_n.jpg

@radu.nita

Radu este talentat, iar asta se vede în fiecare fotografie postată pe contul lui! Mi-a plăcut însă foarte mult, modul în care Castelul Bran este surprins în magia iernii. Zborul semeț al păsării și vârfurile brazilor golași de la greutatea omătului, completează perfect această fotografie impozantă.

25037005_141568379885257_7403267563708219392_n.jpg

@lucianpopescu

Orașul Brașov este locul în care fugim cu toții atunci când vrem un moment de respiro de la agitația cotidiană din București. Nu știu de ce, dar Brașovul reușește prin frumusețea urbană îmbinată cu natura, să transmită un vibe foarte relaxant. Prin această panoramă, Lucian reușește să transmită liniștea orașului într-o zi de iarnă, o liniște după care tânjim cu toții.

25018902_459049531157182_977138212692557824_n.jpg

@lidia.muntean

Lidia este un alt instagrammer creativ care te inspiră prin poveștile sale! Dacă până acum nu te gândeai că Alba Iulia este un oraș pe care trebuie să-l treci pe lista ta de locuri de văzut, această fotografie îți stârnește curiozitatea și te face să-ți dorești să descoperi ce se află în „spatele porții”. Mă fascinează fulgii de zăpadă imenși și dorința de cunoaștere exprimată de punctul de interes al fotografiei (personajul așezat cu spatele).

26065498_464098077318038_780846374630457344_n.jpg

@laurentiugalatan

Am ales această fotografie pentru că mă atrage contrastul între natura albă și cabana în culoarea focului. Recele și caldul se îmbină perfect în această atmosferă iernatică din stațiunea Parâng, aflată la doar câțiva km de Petroșani. Crede-mă că mi-a fost destul de  greu să aleg o singură fotografie din feed-ul lui Laurențiu, pentru că iarna este absolut fermecătoare în fiecare postare de-a sa.

25016212_530033804056171_8922875581998039040_n.jpg

Iar la final, nu aveam cum să nu îți las și câteva fotografii pe care le poți găsi pe Instagram-ul meu, @arinabaston.

8A827F1C-8D22-4F97-81E2-13ECCD1A7D6E (1).JPG
Moeciu de Sus, Brașov
IMG_8879 (1).JPG
Predeal, Valea Prahovei
165E9EA2-83B1-45FA-8C80-CAF1C9B6BAC9 (1).JPG
Predeal, Valea Prahovei.

Dacă ești pasionat de Instagram, îți recomand să arunci o privire și peste articolul – 10 instagrammeri „mici” care merită urmăriți.

0 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Chris-Arina spune:

    Exact ceea ce cautam pentru inceput de an!

    1. arinabaston spune:

      Mă bucur mult că a reușit să te inspire acest material! Îți doresc un Nou An plin de aventuri memorabile!

  2. Miriam spune:

    Superb!Articolele tale sunt ca un balsam vindecator pentru sufletul meu.Te citesc cu placere de fiecare data iar atunci cand aud clinchetul acela care ma anunta ca ai postat, las orice si inceput sa „devorez” putin cate putin articolul.

    1. arinabaston spune:

      Ce cuvinte frumoase! Iti multumesc din suflet, conteaza mult!

Lasă un răspuns